Campania promoțională „Surpriza Toamnei la Seky”
Perioada campaniei: 21.09.2026 – 22.11.2026
SECȚIUNEA I – ORGANIZATORUL CAMPANIEI
1. Organizatorul campaniei promoționale „Surpriza Toamnei la Seky”, denumită în continuare „Campania”, este SC SECONDTEXTILIASAM 2010 SRL, denumit în continuare „Organizatorul”, în beneficiul brandului Seky România, cu sediul social în Dorolț, jud. Satu Mare, Strada Principală, Nr. 221, având C.U.I. RO 26511521.
2. Organizatorul este responsabil de implementarea Campaniei, configurarea mecanismului promoțional, gestionarea înscrierilor, contactarea și validarea câștigătorilor, acordarea premiilor și îndeplinirea obligațiilor legale aferente Campaniei.
3. Campania se desfășoară conform prezentului Regulament, obligatoriu pentru toți participanții.
4. Orice modificare a prezentului Regulament se va realiza numai prin act adițional, cu informarea publicului înainte de intrarea în vigoare a modificării și cu respectarea legislației aplicabile. Modificările nu vor putea afecta retroactiv drepturile deja dobândite de participanți.
5. Furnizorii tehnici utilizați pentru colectarea datelor, automatizare, transmiterea mesajelor sau funcționarea paginii de voucher nu dobândesc calitatea de organizator sau co-organizator al Campaniei.
SECȚIUNEA II – TEMEIUL LEGAL
1. Campania este organizată în conformitate cu legislația română aplicabilă, inclusiv Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, precum și legislația fiscală aplicabilă veniturilor din premii.
2. Prezentul Regulament va fi interpretat și aplicat împreună cu dispozițiile legale în vigoare la data desfășurării Campaniei.
SECȚIUNEA III – DENUMIREA, LOCUL ȘI DURATA CAMPANIEI
1. Denumirea Campaniei este „Surpriza Toamnei la Seky”.
2. Campania se desfășoară în mediul online, prin intermediul comunicărilor și reclamelor publicate de Seky România pe Facebook, Instagram și TikTok, iar înscrierea se realizează prin formularul online Meta Lead Ads asociat Campaniei.
3. Perioada de înscriere în Campanie este 21.09.2026, ora 00:00 – 22.11.2026, ora 23:59:59, inclusiv, ora României. Operațiunile administrative de centralizare, extragere, validare și acordare a premiilor pot continua după încheierea perioadei de înscriere, conform prezentului Regulament.
4. Extragerea câștigătorilor se va realiza în trei sesiuni, la sediul Organizatorului din Dorolț, Strada Principală nr. 221, jud. Satu Mare, prin intermediul funcției List Randomizer disponibilă pe platforma RANDOM.ORG, conform mecanismului prevăzut la Secțiunea VIII. Pentru fiecare extragere va fi realizată o înregistrare video a procesului de randomizare, care va fi publicată ulterior pe canalele de social media ale Seky România.
5. Calendarul Campaniei este următorul: (i) centralizarea înscrierilor pentru prima extragere – 12.10.2026; extragerea – 13.10.2026; (ii) centralizarea înscrierilor pentru a doua extragere – 02.11.2026; extragerea – 03.11.2026; (iii) centralizarea finală a tuturor înscrierilor valide efectuate până la 22.11.2026 – 23.11.2026; extragerea finală – 24.11.2026.
SECȚIUNEA IV – DREPTUL DE PARTICIPARE
1. Campania este deschisă persoanelor fizice cu domiciliul sau reședința în România, care au împlinit vârsta de 18 ani la data înscrierii și care îndeplinesc toate condițiile prezentului Regulament.
2. Participarea este gratuită și nu este condiționată de efectuarea unei achiziții.
3. Angajații Organizatorului și persoanele care participă direct la organizarea, configurarea tehnică, verificarea sau efectuarea extragerilor nu pot participa. Rudele angajaților pot participa, cu condiția să nu fie implicate direct în organizarea sau verificarea Campaniei și să îndeplinească toate celelalte condiții.
4. Participarea la Campanie implică luarea la cunoștință și acceptarea prezentului Regulament și a informării privind prelucrarea datelor prezentate în formularul online.
5. Fiecare persoană poate efectua o singură înscriere validă pe durata întregii Campanii. Identificarea înscrierilor duplicate se poate realiza, după caz, pe baza adresei de e-mail și/sau a numărului de telefon furnizat. În cazul unor înscrieri duplicate, numai prima înscriere validă va fi luată în considerare, iar beneficiile alocate ulterior duplicatelor pot fi invalidate.
6. Participarea la Campanie și eligibilitatea pentru premii nu sunt condiționate de exprimarea consimțământului pentru primirea ulterioară de comunicări comerciale.
SECȚIUNEA V – MECANISMUL CAMPANIEI ȘI ALOCAREA AUTOMATIZATĂ A SURPRIZEI
1. Pentru a participa, persoana interesată trebuie să acceseze formularul online Meta Lead Ads asociat Campaniei și să completeze datele solicitate.
2. Formularul poate solicita: nume și prenume, număr de telefon, adresă de e-mail și oraș/magazin Seky preferat, precum și alte informații nesensibile necesare administrării Campaniei, indicate în mod transparent în formular.
3. Prin transmiterea validă a formularului și acceptarea condițiilor obligatorii indicate în acesta, participantul este înscris automat în Campanie și primește o șansă de bază la fiecare extragere pentru care este eligibil.
4. După înscriere, datele necesare sunt transmise în platforma Brevo (Sendinblue SAS), utilizată ca furnizor tehnic pentru automatizarea Campaniei și transmiterea mesajelor prin e-mail.
5. În automatizarea Brevo este configurată o regulă de tip „Percentage split” cu două ramuri egale, fiecare având o probabilitate configurată de 50% pentru fiecare participant care ajunge la acest pas al automatizării: Ramura A – voucher Seky; Ramura B – o șansă suplimentară la extragerile premiilor principale.
6. Alocarea individuală între cele două ramuri este realizată automat și aleatoriu de mecanismul tehnic Brevo, fără utilizarea unor criterii legate de profilul, vârsta, sexul, localitatea, istoricul de cumpărături sau alte caracteristici personale ale participantului. Organizatorul stabilește și configurează raportul de 50% / 50%, însă nu intervine manual și nu selectează individual ce participant primește voucherul și ce participant primește șansa suplimentară după intrarea acestuia în automatizare.
7. Raportul 50% / 50% reprezintă probabilitatea configurată pentru fiecare ramură. Fiind vorba despre o alocare aleatorie, numărul final efectiv de participanți repartizați în fiecare ramură poate să nu fie matematic identic, fără ca aceasta să însemne modificarea probabilității configurate pentru fiecare participant.
8. Pe durata Campaniei, Organizatorul nu va modifica raportul 50% / 50% decât dacă o necesitate tehnică obiectivă impune acest lucru; orice modificare care ar afecta mecanismul Campaniei va fi documentată și, dacă este cazul, formalizată prin act adițional în condițiile legii.
9. Participanții repartizați în Ramura A primesc prin e-mail acces la un voucher Seky, în condițiile Secțiunii VI. Participanții repartizați în Ramura B primesc automat o șansă suplimentară, astfel încât vor avea două înscrieri/șanse în fiecare extragere pentru care sunt eligibili, atât timp cât nu au câștigat deja un premiu principal.
10. Șansa suplimentară nu garantează câștigarea unui premiu. Toți participanții validați păstrează cel puțin șansa de bază la extragerile pentru care sunt eligibili.
11. Brevo acționează exclusiv ca furnizor tehnic al automatizării și al comunicărilor electronice și nu stabilește condițiile Campaniei, nu desemnează câștigătorii premiilor principale și nu acordă premiile.
12. În cazul unei erori tehnice documentate care împiedică alocarea sau comunicarea surprizei, Organizatorul poate remedia situația pe baza logurilor tehnice, fără a afecta șansa de bază a participantului și fără a acorda beneficii multiple aceleiași înscrieri.
13. Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica validitatea înscrierilor și de a invalida orice înscriere care conține date false, incomplete, incorecte, duplicate sau care nu respectă prezentul Regulament.
SECȚIUNEA VI – VOUCHERUL SEKY
1. Participanții repartizați automat în Ramura A a mecanismului descris la Secțiunea V primesc prin e-mail un link personal de acces la voucherul Seky.
2. Același voucher conferă, la alegerea participantului și în funcție de categoria magazinului în care este utilizat, o reducere de 7 RON într-un magazin Seky La Kilogram sau o reducere de 15 RON într-un magazin Seky Cremă. Cele două valori nu se cumulează, iar voucherul poate fi utilizat o singură dată, într-o singură categorie de magazin.
3. Linkul personal de acces la voucher nu are un termen propriu de expirare înainte de activare. Participantul poate accesa linkul ulterior transmiterii e-mailului, iar perioada de valabilitate de 10 minute începe numai din momentul în care participantul apasă butonul „Activează voucherul”.
4. Participantul va accesa pagina mobilă a voucherului și va apăsa butonul „Activează voucherul” numai atunci când se află la casa de marcat și dorește să îl utilizeze.
5. După activare, voucherul este valabil timp de 10 minute. Pe pagina activă va fi afișat un singur cod de bare, care va fi scanat la casa de marcat. Valoarea reducerii aplicate depinde de categoria magazinului în care voucherul este utilizat: 7 RON în magazinele Seky La Kilogram și 15 RON în magazinele Seky Cremă.
5^1. Începând cu 13.10.2026, ora 00:00, valorile de 7 RON / 15 RON se aplică tuturor voucherelor Seky care nu au fost utilizate până la acel moment, indiferent de data la care au fost alocate participantului, precum și voucherelor alocate ulterior. Voucherele utilizate anterior rămân valabil utilizate în condițiile aplicabile la momentul folosirii.
6. Activarea este unică. Din momentul activării, voucherul nu poate fi reactivat. La expirarea celor 10 minute, voucherul devine expirat și nu mai poate fi utilizat, chiar dacă în acest interval nu a fost finalizată o cumpărătură.
7. Pentru limitarea utilizărilor neautorizate, voucherul este acceptat la casă numai dacă este prezentat pe pagina activă, cu cronometrul/vizualizarea de valabilitate în timp real și codul de bare activ. Capturile de ecran, fotografiile, copiile tipărite sau imaginile redirecționate ale codului de bare nu sunt acceptate.
8. Voucherul este personal, netransmisibil și nu poate fi preschimbat în bani. Dacă valoarea cumpărăturii este mai mică decât valoarea voucherului, diferența nu se acordă în numerar și nu se reportează.
9. Voucherul nu poate fi cumulat cu alte promoții, reduceri, vouchere sau oferte Seky în cadrul aceleiași tranzacții. În perioadele în care în magazin este activă o reducere promoțională, de exemplu o reducere de 50%, voucherul acordat în cadrul prezentei Campanii nu poate fi aplicat suplimentar. Participantul poate beneficia fie de promoția/reducerea aplicabilă în magazin, fie de voucherul aferent Campaniei, conform condițiilor comerciale aplicabile.
10. Dacă o problemă tehnică imputabilă sistemului Campaniei împiedică activarea voucherului în perioada de valabilitate, participantul poate sesiza Organizatorul la info@secondtex.ro. Organizatorul poate verifica logurile tehnice și poate decide remedierea sau reemiterea beneficiului exclusiv dacă se confirmă că voucherul nu a fost utilizat.
SECȚIUNEA VII – PREMIILE PRINCIPALE
1. În cadrul Campaniei se acordă 3 premii principale, câte unul pentru fiecare sesiune de extragere:
2. Valoarea totală nominală/comercială a celor 3 premii este de 4.269 RON.
3. Premiile nu pot fi înlocuite cu alte bunuri sau servicii la solicitarea câștigătorului și nu se acordă contravaloarea lor în bani, cu excepția situațiilor impuse de legislația aplicabilă.
4. În cazul în care, din motive obiective, un produs devine indisponibil înainte de achiziționarea sau acordarea sa, Organizatorul poate acorda un produs cu caracteristici și valoare comercială cel puțin echivalente, cu respectarea legislației și, dacă este necesar, prin actualizarea corespunzătoare a Regulamentului.
5. Premiile vor fi însoțite, după caz, de documentele comerciale/de garanție disponibile pentru produsul respectiv.
6. Câștigătorii nu pot transfera dreptul asupra premiului către o altă persoană înainte de acordarea acestuia.
SECȚIUNEA VIII – TRAGEREA LA SORȚI ȘI DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR
1. Vor avea loc trei sesiuni de extragere: 13.10.2026, 03.11.2026 și 24.11.2026.
2. Pentru extragerea din 13.10.2026 vor fi luate în considerare înscrierile valide centralizate până la 12.10.2026, ora 23:59:59. Pentru extragerea din 03.11.2026 vor fi luate în considerare înscrierile valide centralizate până la 02.11.2026, ora 23:59:59. Pentru extragerea finală din 24.11.2026 vor fi luate în considerare toate înscrierile valide realizate în perioada Campaniei, până la 22.11.2026, ora 23:59:59, centralizate la data de 23.11.2026.
3. La fiecare extragere, un participant eligibil are o șansă de bază. Participantul căruia automatizarea Brevo i-a atribuit Ramura B are o șansă suplimentară și va fi reprezentat de două înscrieri/taloane în baza de extragere pentru fiecare extragere la care este eligibil.
4. Tragerea la sorți se va desfășura la sediul Organizatorului prin funcția List Randomizer disponibilă pe platforma RANDOM.ORG. Pentru fiecare șansă eligibilă va fi utilizat un identificator unic de participare. Participantul care beneficiază de șansa suplimentară prevăzută la Secțiunea V va avea două poziții distincte în lista introdusă în RANDOM.ORG. Lista completă a înscrierilor eligibile va fi introdusă în List Randomizer, iar ordinea rezultată în urma randomizării va fi utilizată pentru desemnarea câștigătorului și a rezervei/rezervei aferente. Organizatorul nu va modifica manual ordinea generată de RANDOM.ORG după efectuarea randomizării.
5. Pentru fiecare sesiune de extragere se va realiza o înregistrare video a procesului, care va surprinde utilizarea funcției List Randomizer și rezultatul randomizării. Înregistrarea va fi păstrată de Organizator și va fi publicată ulterior pe canalele de social media ale Seky România, în scopul transparenței Campaniei. Organizatorul va păstra, de asemenea, baza de înscrieri utilizată și rezultatul final al randomizării.
6. Lista utilizată în RANDOM.ORG va conține, în măsura posibilului, numai identificatori unici ai participărilor, fără nume, adresă de e-mail sau număr de telefon. Corespondența dintre identificator și participant va fi păstrată separat de Organizator și utilizată numai pentru validarea câștigătorului. Înregistrarea video publicată pe social media nu va afișa date cu caracter personal care nu sunt necesare pentru demonstrarea corectitudinii extragerii.
7. Pentru fiecare premiu se extrage un câștigător și cel puțin o rezervă. Dacă un câștigător nu poate fi validat, nu răspunde în termen sau refuză premiul, se va apela la rezerva extrasă; dacă este necesar, Organizatorul poate efectua extrageri suplimentare de rezerve.
8. Un participant poate beneficia de un singur premiu principal pe durata Campaniei. După validarea ca și câștigător al unui premiu principal, participantul va fi exclus din bazele extragerilor principale ulterioare.
9. Organizatorul va păstra, pe perioada necesară verificării Campaniei și soluționării eventualelor contestații, evidențele relevante privind înscrierile, alocarea automată a ramurilor, baza finală utilizată la fiecare extragere și dovada rezultatului RANDOM.ORG, cu respectarea regulilor de protecție a datelor.
SECȚIUNEA IX – ANUNȚAREA, VALIDAREA ȘI ACORDAREA PREMIILOR
1. Organizatorul va face publice numele câștigătorilor și premiile acordate, conform obligațiilor legale aplicabile loteriilor publicitare. Anunțarea se va realiza prin intermediul paginii Facebook Seky România și/sau al site-ului Organizatorului, iar câștigătorii vor fi contactați și direct.
2. Câștigătorul are obligația de a răspunde Organizatorului în termen de maximum 24 de ore de la notificarea directă.
3. În vederea validării și îndeplinirii formalităților legale și fiscale, Organizatorul poate solicita câștigătorului datele și documentele strict necesare, inclusiv date de identificare, atunci când acestea sunt cerute de legislația aplicabilă.
4. Dacă un câștigător nu răspunde în termenul prevăzut, refuză premiul sau nu îndeplinește condițiile de participare, acesta pierde dreptul la premiu și se contactează rezerva, urmând aceeași procedură.
5. Premiile vor putea fi ridicate din cel mai apropiat magazin Seky față de localitatea indicată de câștigător, prin stabilirea de comun acord a magazinului și a datei de predare.
6. La ridicarea premiului, câștigătorul poate fi solicitat să prezinte un document de identitate pentru verificarea datelor comunicate în cadrul procedurii de validare.
7. Publicarea imaginilor/fotografiilor câștigătorului cu ocazia predării premiului este distinctă de publicarea obligatorie a numelui și premiului și se va face numai dacă există un temei juridic adecvat, inclusiv consimțământ, atunci când acesta este necesar.
8. În cazul în care, după parcurgerea procedurii de validare și a rezervelor, un premiu nu poate fi acordat, acesta va rămâne la dispoziția Organizatorului, cu respectarea legislației aplicabile.
SECȚIUNEA X – TAXE ȘI IMPOZITE
1. Veniturile din premiile acordate în cadrul Campaniei vor fi tratate fiscal conform legislației în vigoare la data acordării. Potrivit regulilor fiscale aplicabile veniturilor din premii, premiile care depășesc plafonul neimpozabil de 600 RON pentru fiecare premiu sunt supuse impozitului de 10% aplicat venitului net, respectiv diferenței dintre valoarea premiului și suma neimpozabilă, dacă legislația în vigoare la data acordării menține aceste valori și cote.
2. Obligația calculării, reținerii, declarării și plății impozitului aferent veniturilor din premii revine Organizatorului/plătitorului de venit, în condițiile Codului fiscal aplicabil.
3. În situația în care pentru acordarea premiului sunt necesare date fiscale suplimentare ale câștigătorului, acestea vor fi solicitate exclusiv în scopul îndeplinirii obligațiilor legale.
4. Orice alte taxe, obligații sau costuri care, potrivit legii, revin în mod expres câștigătorului vor fi suportate de acesta.
SECȚIUNEA XI – PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
1. Operatorul datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul Campaniei este SC SECONDTEXTILIASAM 2010 SRL. Datele sunt prelucrate pentru administrarea Campaniei, verificarea eligibilității, alocarea și transmiterea surprizei, gestionarea voucherului, efectuarea extragerilor, contactarea și validarea câștigătorilor, acordarea premiilor, soluționarea eventualelor sesizări și îndeplinirea obligațiilor legale, fiscale și de evidență.
2. Temeiurile juridice pot include executarea mecanismului Campaniei acceptat de participant, îndeplinirea obligațiilor legale ale Organizatorului și, separat, consimțământul participantului pentru comunicări comerciale, acolo unde acesta este solicitat și exprimat.
3. Datele colectate prin formular pot include: nume și prenume, număr de telefon, adresă de e-mail, oraș/magazin preferat, precum și informațiile tehnice strict necesare administrării înscrierii și beneficiului.
4. Pentru desfășurarea tehnică a Campaniei, datele pot fi prelucrate/transmise, în limita necesară, către furnizori de servicii precum Meta Platforms Ireland Limited (formularul Meta Lead Ads), Sendinblue SAS – Brevo (automatizare, alocare procentuală și transmiterea e-mailurilor), furnizorul Make/Celonis, dacă este utilizat pentru integrarea tehnică sau voucher, furnizorul de găzduire/administrare a site-ului WordPress, precum și RANDOM.ORG / Randomness and Integrity Services Limited pentru efectuarea extragerilor. Pentru RANDOM.ORG, Organizatorul va utiliza, pe cât posibil, numai identificatori interni unici/pseudonimizați ai înscrierilor și nu va transmite nume, adrese de e-mail sau numere de telefon atunci când acestea nu sunt necesare pentru efectuarea extragerii. Datele pot fi comunicate și către contabili, consultanți sau autorități atunci când acest lucru este necesar ori impus de lege.
5. Brevo este utilizat ca furnizor tehnic pentru automatizare și comunicări. Alocarea Ramurii A sau B prin regula de tip „Percentage split” este o distribuire aleatorie configurată 50% / 50% și nu reprezintă profilare bazată pe caracteristicile personale ale participantului. Organizatorul nu intervine manual în rezultatul individual al alocării după intrarea participantului în automatizare, dar rămâne responsabil pentru configurarea mecanismului Campaniei și pentru respectarea obligațiilor sale legale.
6. Furnizorii tehnici care prelucrează date în numele Organizatorului vor fi utilizați în baza condițiilor contractuale și a acordurilor de prelucrare a datelor aplicabile, inclusiv, după caz, acorduri de tip DPA și garanții adecvate pentru transferurile de date.
7. Mesajele strict necesare participării la Campanie – confirmarea înscrierii, transmiterea rezultatului automatizat, accesul la voucher, notificarea sau validarea câștigătorilor – sunt comunicări operaționale legate de Campanie. Acestea sunt distincte de mesajele publicitare sau promoționale ulterioare.
8. Consimțământul pentru primirea ulterioară de comunicări comerciale prin e-mail și/sau SMS va fi solicitat separat, în mod opțional, clar și neechivoc. Refuzul sau retragerea acestui consimțământ nu afectează înscrierea în Campanie, șansele la extragere ori dreptul la un premiu deja câștigat.
9. Datele participanților care nu devin câștigători vor fi păstrate numai pe perioada necesară administrării Campaniei, verificării mecanismului, soluționării contestațiilor și apărării eventualelor drepturi legale, după care vor fi șterse sau anonimizate, dacă nu există un alt temei legal pentru păstrarea lor. Datele câștigătorilor vor fi păstrate pe perioadele impuse de legislația fiscală, contabilă și de arhivare. Datele utilizate pentru marketing vor fi prelucrate conform consimțământului acordat și politicii de confidențialitate, până la retragerea consimțământului sau intervenția unui alt criteriu legal de încetare.
10. Participanții beneficiază, în condițiile GDPR, de drepturile privind accesul, rectificarea, ștergerea, restricționarea prelucrării, opoziția, portabilitatea, retragerea consimțământului acolo unde prelucrarea se bazează pe consimțământ și dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
11. Pentru exercitarea drepturilor sau pentru orice solicitare privind prelucrarea datelor, persoanele vizate pot contacta Organizatorul la adresa: info@secondtex.ro.
12. Numele câștigătorilor și premiile acordate vor putea fi publicate în măsura necesară îndeplinirii obligației legale aplicabile loteriilor publicitare. Orice utilizare suplimentară a imaginii, vocii sau altor materiale de promovare cu câștigătorul va necesita un temei juridic distinct, atunci când legea o impune.
SECȚIUNEA XII – DISPONIBILITATEA REGULAMENTULUI ȘI INFORMAREA PUBLICULUI
1. Regulamentul este disponibil în mod gratuit oricărei persoane interesate pe durata Campaniei, pe site-ul https://www.magazineseky.ro/ și/sau prin transmiterea unei solicitări la adresa info@secondtex.ro, precum și la sediul Organizatorului din Dorolț, Strada Principală nr. 221, jud. Satu Mare.
2. Comunicările publicitare de prezentare a loteriei publicitare vor indica, în condițiile OG nr. 99/2000, natura, numărul și valoarea comercială a premiilor puse în joc, precum și mențiunea că regulamentul de participare/desfășurare este disponibil gratuit oricărui solicitant, împreună cu modalitatea de obținere a acestuia.
SECȚIUNEA XIII – PLATFORME SOCIALE ȘI FURNIZORI TEHNICI
1. Campania este organizată și administrată de SC SECONDTEXTILIASAM 2010 SRL și nu este sponsorizată, susținută, administrată sau asociată în mod direct cu Facebook, Instagram sau TikTok.
2. Participanții înțeleg că platformele sociale utilizate pentru promovarea Campaniei nu sunt responsabile pentru organizarea, administrarea, desfășurarea sau acordarea premiilor Campaniei.
3. Brevo (Sendinblue SAS), Make/Celonis, RANDOM.ORG / Randomness and Integrity Services Limited și furnizorii tehnici ai site-ului/hostingului, atunci când sunt utilizați, furnizează exclusiv servicii tehnice. Aceștia nu sunt organizatori sau sponsori ai Campaniei și nu răspund față de participanți pentru stabilirea condițiilor de participare sau acordarea premiilor, fără a aduce atingere propriilor obligații legale și contractuale privind serviciile pe care le furnizează. RANDOM.ORG este utilizat exclusiv ca instrument tehnic de randomizare, prin funcția List Randomizer, pentru stabilirea ordinii aleatorii a înscrierilor eligibile.
4. Organizatorul rămâne responsabil pentru configurarea corectă a mecanismului, respectarea prezentului Regulament și îndeplinirea obligațiilor legale care îi revin. Faptul că alocarea Ramurii A/B este realizată automat de Brevo în baza unei reguli 50% / 50% înseamnă că Organizatorul nu selectează manual rezultatul individual al participantului, nu că Organizatorul este exonerat de responsabilitatea pentru Campanie.
5. În cazul unor întreruperi tehnice independente de controlul rezonabil al Organizatorului, acesta va depune diligențe rezonabile pentru remedierea situației și poate suspenda temporar anumite operațiuni, cu informarea participanților și cu respectarea drepturilor deja dobândite.
SECȚIUNEA XIV – CONTESTAȚII ȘI LITIGII
1. Orice contestație privind desfășurarea Campaniei poate fi transmisă Organizatorului la adresa info@secondtex.ro, cu indicarea datelor necesare identificării înscrierii și a situației reclamate.
2. Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la Campanie vor fi soluționate cu prioritate pe cale amiabilă.
3. În cazul în care soluționarea amiabilă nu este posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele competente, potrivit legislației române, fără a aduce atingere dreptului participanților de a sesiza autoritățile competente, inclusiv ANPC sau ANSPDCP, după caz.
SECȚIUNEA XV – DISPOZIȚII FINALE
1. Prin înscrierea în Campanie, fiecare participant declară că a citit, a înțeles și acceptă prezentul Regulament.
2. Organizatorul își rezervă dreptul de a exclude orice participant care încearcă să fraudeze mecanismul Campaniei, utilizează date false, efectuează înscrieri multiple nepermise, distribuie neautorizat voucherul/codul de bare sau încearcă să afecteze desfășurarea normală a Campaniei.
3. Organizatorul nu răspunde pentru situațiile independente de voința sa care pot împiedica temporar desfășurarea normală a Campaniei, în limitele permise de legislația aplicabilă și cu obligația de a depune diligențe rezonabile pentru remedierea acestora.
4. În cazul unor neconcordanțe între materialele publicitare și prezentul Regulament, prevederile Regulamentului autentificat vor prevala, în măsura permisă de lege, fără a putea fi utilizate pentru justificarea unei comunicări comerciale înșelătoare.
5. Prezentul Regulament intră în vigoare la data începerii Campaniei și este valabil până la finalizarea tuturor operațiunilor legate de Campanie, inclusiv validarea și acordarea premiilor și soluționarea eventualelor contestații.
6. Pentru informații suplimentare privind Campania, participanții pot contacta Organizatorul la: info@secondtex.ro.
SC SECONDTEXTILIASAM 2010 SRL
„Surpriza Toamnei la Seky” – 2026